Isărescu face anunțul: Nu avem motive serioase să vedem o depreciere a leului

Isărescu face anunțul: Nu avem motive serioase să vedem o depreciere a leului
Publicat: 17/05/2019, 14:05

„Nu avem motive serioase, cu excepția deficitului comercial, dar leul este cotat pe piață și influențele factorilor de pe piață sunt importante. În plus, la începutul anului, am tras un semnal de alarmă și, fără să sperii pe nimeni, spun încă o dată: leul este convertibil, în sensul că foarte mulți investitori țin titluri de stat sau titluri în lei și nu trebuie antagonizați, speriați, pentru că sunt sensibili „, a spus Isărescu, care a remarcat recomandarea unei mari bănci, la încpeutul acestui an, de vânzare a obligațiunilor românești.

„O eventuală corecție a deficitului extern, dacă ai vrea să o faci prin depreciere, că așa am citit niște năstrușnicii, nu face altceva decât să te arunce într-un cerc vicios. Noi am trecut printr-un proces îndelungat prin care de la vreo 70% credit în valută am ajuns la mai puțin de 40%. Este un mare avantaj. De asemenea, grosul economisirilor populației din România este în lei acum, nu în valută și acest lucru trebuie păstrat”, a adăugat guvernatorul.

Isărescu a insisteat asupra nevoii de corecție a dzechilibrelor externe, într-un dozaj atent, pentru că altfel, ca în medicină, „o doză necorespunzătoare face mai rău decât bine”. Un alt element la care autoritățile trebuie să fie atente este asigurarea finanțării.

„Vom încerca ca într-un an electoral, nu foarte liniștit, să ținem lururile sub control, char dacă suntem la final de mandat. și să nu sugrumăm economia”, a spus Isărescu.

Guvernatorul BNR a prezentat raportul asupra inflației, care majorează prognoza de la 3% la 4,2% pentru acest an și la 3,3% pentru anul viitor, de la 3,1%.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Iuliana Pepene, una dintre cele mai frumoase prezentatoare de știri, e iar singură!
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cele mai controversate declarații ale lui Călin Georgescu: Apologia legionarilor, elogii aduse lui Putin și...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Harry Gregson-Williams: Moștenirea sonoră din Gladiator, continuată. Prieten și ucenic al lui Hans Zimmer